Despre

Sărbători și port tradițional
Sărbători și port tradițional

Sărbătorile și obiceiurile din sat ne amintesc de vacanțele petrecute cândva alături de bunici, când Crăciunul răsuna de colinde, când nu erau sărbători pascale fără grupurile de flăcăi ce porneau voioși la stropit, când încă ne bucuram de balul strugurelui.

În Izvoru Crișului, pe perioada sărbătorilor religioase, cum sunt Rusaliile sau Confirmarea, de exemplu, oamenii încă îmbracă portul tradițional, renumit pentru culorile sale vii și motivele specifice, și merg la biserică. Nu există casă în care gospodinele să nu pregătească delicioase mâncăruri tradiționale (ciolan cu fasole și gulaș…)

Țara Călatei este renumită pentru portul tradițional impozant și impresionant datorită motivelor, culorilor și proporțiilor. Cândva, era purtat zi de zi, azi mai este folosit în zilele de sărbătoare.

Fetele poartă pe cap o cunună (párta), după confirmarea religioasă, realizată din mărgele albe și roșii, în spate cu panglici și un ciucure de mătase. Alături de cununi, fetele țin pe braț o eșarfă de lână. Musuiul este cea mai elaborată piesă vestimentară – un șorț / catrință purtată largă în spate, neînchisă în față, având colțurile întoare și băgate în brâu, lăsând astfel să se vadă postavul din interior. Pe cap și în jurul gâtului, fetele poartă un voal (dulándlé), cămașa este încrețită la gât și brodată la guler, având manșete și umeri. Portul este frumos completat de cizmele roșii brodate în lateral.

Tinerii obișnuiau să își monteze potcoave de cupru la încălțăminte. Când vine vorba de portul tradițional bărbătesc, cel mai cunoscut element este sumanul lung din postav, brodat și cu aplicații colorate de postav negru sau verde. Cămașa este largă, cu manșetele și gulerul brodat. În sezonul rece, bărbații poartă pantaloni de postav gri (albi în zilele de sărbătoare) și sumane gri lungi sau cojoace din piele care au aplicații de piele sau cusături la umeri.

Atât bărbații, cât și femeile, poartă veste din piele. Pe cap, bărbații poartă pălării de paie sau de postav de lână, pe care aleasa inimii le pune câte un buchețel de colilie.

 

03.13.2018
Istoric
Istoric

Comuna Izvoru Crişului este o veche vatră de civilizaţie şi cultură cu o istorie ce datează din cele mai vechi timpuri, aşezarea fiind locuită de oameni harnici care prin munca si abnegaţia lor au purtat şi marcat meleagurile pe care au trăit şi au conferit continuitate traiului în zonă.


Izvorul Crişului a fost menţionat documentar în anul 1276. Este un renumit centru de prelucrare artistică a lemnului şi al creaţiei artistice populare tradiţionale. Păstrează, nealterat de secole, tradiţiile şi obiceiurile caracteristice zonei Kalotaszeg.


Existenţa primelor aşezări omeneşti pe aceste meleaguri nu este atestată documentar , iar datele existente s-au cules numai pe cale orală - în majoritatea lor- şi după denumiri topice. De exemplu, s-a constatat că în secolul trecut trăiau oameni care denumeau o parte de hotar "Ordományos" ceea ce demonstrează existenţa unor aşezări omeneşti în acest hotar. Cuvântul respectiv însemna „Ordom-város"(oraş).


De asemenea, pe traseul drumului roman de la Napoca la Bologa, pe terasă, se află cărămizi şi ţigle romane, iar în zonă au fost găsite monede bătute de Gordian III. Natura sitului este incertă putând fi ori " villa rustica" ori staţie de poştă. Un alt factor evident ar fi culturile de pomi fructiferi găsite, fapt ce demonstrează existenţa unor aşezări omeneşti, dar şi îndeletnicirea de bază a acestor locuitori. Geografia locului a fost încă din cele mai vechi timpuri prielnică pentru culturile de pomi fructifceri. Drumul care duce spre acest loc se numeşte „Szőlők útja",(drumul viilor) în ciuda faptului că în prezent în zona respectivă nu se mai găsesc plantaţii de viţă de vie.


Localitatea Izvoru Crişului, cu denumirea veche de „Körösfő" ( în limba maghiară este o practică uzuală ca locul de unde izvorăşte un râu, o apă curgătoare să fie denumit cu apelativul " Fő", nu în sens de principal ci în sens de "Cap") (Capătul Crişului) este atestată documentar pentru prima dată în anul 1276 sub numele de „Tera Crysfeu". În aceleaşi documente se aminteşte de 38 de familii care deţineau vaste întinderi de teren agricol - moşii. În decursul timpului localitatea poartă denumiri diferite legate râul Criş.


Documentele scrise în limba latină în care a fost menționată această așezare omenească vorbesc despre faptul că locuitorii acestui sat au fost iobagi. Satul ,cu teritoriul înconjurător, a aparţinut moşiei episcopului romano-catolic din Transilvania. Era un sat de iobagi , aşa cum arată documentele ulterioare din 1443,1504. După 1600 comuna aparţine moşierului Bánffy din Gilău, iar în decursul secolelor ea a fost vândută şi donată de mai multe ori.


Arta meşteşugului în localitate îşi are originile în anul 1880 când un profesor german din Huedin a luat ca şi ucenici câţiva oameni din sat pe care care i-a învăţat să lucreze cu strungul pentru lemn, modelînd astfel picioarele scaunelor şi meselor.Valorificarea produselor obţinute din lemn începe prin anul 1900.


În timp populaţia locului s-a specializat în modelarea lemnului şi a derivatelor acestuia, în timp meşteşugul fiind ridicat la rangul de artă-artizanat. Localitatea Izvoru Crişului este amintită în documentele zonei ca fiind locul unde încă din cele mai vechi timpuri s-a dezvoltat "industria mică" din cooperaţia meşteşugărească şi mici ateliere ce produceau butoaie, ciubere şi umeraşe.


Prima atestare documentară a satului Nadăşu apare în 1464 sub denumirea de „Nadăş", aproape identică cu cea de azi. Din punct de vedere etnografic, demografic şi sociologic satul Nadăş apare ca o insulă izolată prin însăşi poziţia sa. În 1873 se înfiinţează prima şcoală rurală de stat. Biserica ortodoxă este din lemn şi datează din 1720.


Prima menţiune documentară a satului Nearşova o găsim în 1391 sub denumirea de posesia „regalis Nearzo".Denumirea este schimbată succesiv în decursul anilor până când se ajunge la cea de Niarşova şi apoi la Nearşova.


Satul Şaula este atestat documentar prima dată sub denumirea de „Villa Shulath" în anul 1219.În anul 1391 îl găsim în documentele vremii ca „Posesis regalis Salausara". O denumire mai semnificativă ,care atestă, de fapt, şi o dezvoltare mai mare a localităţii în acel timp , este cea de „Saar Vasar" ceea ce înseamnă „târg noroios".

02.20.2018