Comuna Izvoru Crişului este o veche vatră de civilizaţie şi cultură cu o istorie ce datează din cele mai vechi timpuri, aşezarea fiind locuită de oameni harnici care prin munca si abnegaţia lor au purtat şi marcat meleagurile pe care au trăit şi au conferit continuitate traiului în zonă.

Izvorul Crişului a fost menţionat documentar în anul 1276. Este un renumit centru de prelucrare artistică a lemnului şi al creaţiei artistice populare tradiţionale. Păstrează, nealterat de secole, tradiţiile şi obiceiurile caracteristice zonei Kalotaszeg.

Existenţa primelor aşezări omeneşti pe aceste meleaguri nu este atestată documentar , iar datele existente s-au cules numai pe cale orală - în majoritatea lor- şi după denumiri topice. De exemplu, s-a constatat că în secolul trecut trăiau oameni care denumeau o parte de hotar "Ordományos" ceea ce demonstrează existenţa unor aşezări omeneşti în acest hotar. Cuvântul respectiv însemna „Ordom-város"(oraş).

De asemenea, pe traseul drumului roman de la Napoca la Bologa, pe terasă, se află cărămizi şi ţigle romane, iar în zonă au fost găsite monede bătute de Gordian III. Natura sitului este incertă putând fi ori " villa rustica" ori staţie de poştă. Un alt factor evident ar fi culturile de pomi fructiferi găsite, fapt ce demonstrează existenţa unor aşezări omeneşti, dar şi îndeletnicirea de bază a acestor locuitori. Geografia locului a fost încă din cele mai vechi timpuri prielnică pentru culturile de pomi fructifceri. Drumul care duce spre acest loc se numeşte „Szőlők útja",(drumul viilor) în ciuda faptului că în prezent în zona respectivă nu se mai găsesc plantaţii de viţă de vie.

Localitatea Izvoru Crişului, cu denumirea veche de „Körösfő" ( în limba maghiară este o practică uzuală ca locul de unde izvorăşte un râu, o apă curgătoare să fie denumit cu apelativul " Fő", nu în sens de principal ci în sens de "Cap") (Capătul Crişului) este atestată documentar pentru prima dată în anul 1276 sub numele de „Tera Crysfeu". În aceleaşi documente se aminteşte de 38 de familii care deţineau vaste întinderi de teren agricol - moşii. În decursul timpului localitatea poartă denumiri diferite legate râul Criş.

Documentele scrise în limba latină în care a fost menționată această așezare omenească vorbesc despre faptul că locuitorii acestui sat au fost iobagi. Satul ,cu teritoriul înconjurător, a aparţinut moşiei episcopului romano-catolic din Transilvania. Era un sat de iobagi , aşa cum arată documentele ulterioare din 1443,1504. După 1600 comuna aparţine moşierului Bánffy din Gilău, iar în decursul secolelor ea a fost vândută şi donată de mai multe ori.

Arta meşteşugului în localitate îşi are originile în anul 1880 când un profesor german din Huedin a luat ca şi ucenici câţiva oameni din sat pe care care i-a învăţat să lucreze cu strungul pentru lemn, modelînd astfel picioarele scaunelor şi meselor.Valorificarea produselor obţinute din lemn începe prin anul 1900.

În timp populaţia locului s-a specializat în modelarea lemnului şi a derivatelor acestuia, în timp meşteşugul fiind ridicat la rangul de artă-artizanat. Localitatea Izvoru Crişului este amintită în documentele zonei ca fiind locul unde încă din cele mai vechi timpuri s-a dezvoltat "industria mică" din cooperaţia meşteşugărească.

Prima atestare documentară a satului Nadăşu apare în 1464 sub denumirea de „Nadăş", aproape identică cu cea de azi. Din punct de vedere etnografic, demografic şi sociologic satul Nadăş apare ca o insulă izolată prin însăşi poziţia sa. În 1873 se înfiinţează prima şcoală rurală de stat. Biserica ortodoxă este din lemn şi datează din 1720.

Prima menţiune documentară a satului Nearşova o găsim în 1391 sub denumirea de posesia „regalis Nearzo".Denumirea este schimbată succesiv în decursul anilor până când se ajunge la cea de Niarşova şi apoi la Nearşova.

Satul Şaula este atestat documentar prima dată sub denumirea de „Villa Shulath" în anul 1219.În anul 1391 îl găsim în documentele vremii ca „Posesis regalis Salausara". O denumire mai semnificativă ,care atestă, de fapt, şi o dezvoltare mai mare a localităţii în acel timp , este cea de „Saar Vasar" ceea ce înseamnă „târg noroios".